Tratamentul pentru Melasmă: Soluții Eficiente pentru Piele Fără Pete
Melasma este o afecțiune cronică a pielii caracterizată prin apariția unor pete hiperpigmentate maro-deschis, maro-închis sau maro-cenușii, localizate în special la nivelul feței. Deși nu este o afecțiune periculoasă pentru sănătate, melasma poate avea un impact semnificativ asupra stării psihice, din cauza aspectului estetic.
Nu există un protocol standard în tratamentul pentru melasmă, acesta se stabilește în funcție de particularitățile fiecărui caz, de severitatea afectării pielii, factorii de risc și declanșatorii specifici. În toate situațiile însă, există un numitor comun: necesitatea utilizării zilnice a fotoprotecției SPF 50+ cu spectru larg, care oferă protecție împotriva radiațiilor ultraviolete, a luminii vizibile și chiar a luminii infraroșii.
Hiperpigmentarea pielii în melasmă se dezvoltă treptat, iar rezultatele în tratamentul pentru melasmă se obțin de asemenea, progresiv. Cazurile de melasmă rezistente la tratament, precum și recidivele, sunt frecvente. Chiar și în condițiile unei fotoprotecții riguroase, melasma poate recidiva, deoarece atât căldura cât și lumina vizibilă, independent de radiațiile UV, pot reactiva melanocitele și stimula producția de melanină, favorizând reapariția petelor pigmentare.
De cele mai multe ori, tratamentul pentru melasmă include mai multe abordări terapeutice: fotoprotecție riguroasă, agenți de depigmentare, exfolianți, antioxidanți, tratamente sistemice și proceduri de reînnoire cutanată (precum peelinguri sau tratamente laser). Deoarece melasma este adesea influențată sau declanșată de terapiile hormonale, trebuie evaluată și adaptată utilizarea hormonilor, în funcție de problemele specifice ale fiecărui pacient.
Iată ce cuprinde acest articol:
- Fotoprotecția în tratamentul pentru melasmă
- Tratamentul local al melasmei
- Tratamentele locale cu hidrochinonă
- Tratamente locale cu substanțe non- hidrochinonice
- Tratamente locale combinate în tratamentul pentru melasmă
- Remedii naturale în tratamentul pentru melasmă
Fotoprotecția în tratamentul pentru melasmă
Toate măsurile de protecție solară sunt o componentă obligatorie în tratamentul pentru melasmă dar și pentru prevenirea reapariției acesteia. Aplicarea cremei de protecție solară SPF 50+, reaplicarea obligatorie la fiecare două ore, evitarea expunerii solare între orele 11 – 16 și toate măsurile de fotoprotecție fizică, precum purtarea pălăriilor cu boruri largi, a ochelarilor de soare și a hainelor cu mânecă lungă, reprezintă condiții esențiale în controlul melasmei.
Fără implementarea riguroasă a acestor măsuri, orice tratament pentru melasmă, indiferent cât de eficient, va avea rezultate limitate sau temporare, iar riscul de recidivă rămâne ridicat. Protecția solară trebuie să fie un obicei zilnic, permanent, nu doar sezonier. Protecția solară nu va face melasma să dispară în mod miraculos, dar va crește șansele ca recidiva să nu reapară.
Creme de protecție solară cu spectru larg
Alegeți produse cu un factor de protecție solară (FPS) 50+, care să ofere protecție împotriva UVA și UVB. Respectați aplicarea și utilizarea corectă a cremei de protecție solară.
- Reaplicare frecventă: Protecția solară trebuie reaplicată la fiecare 2-3 ore, mai ales dacă transpirați sau după contactul cu apa.
- Aplicați pe față o cantitate suficientă de cremă solară, cu 20 de minute înainte de a ieși din casă. Nu uitați să aplicați și în zilele înnorate.
- Alege o cremă de protecție solară fără parfumuri sau alte ingrediente iritante.
- Pentru informații detaliate, consultă și articolul „Cremele de protecție solară-5 sfaturi pentru a le alege corect„
Măsuri adiționale de protecție solară
- Pălării cu boruri largi, ochelari de soare și evitarea expunerii directe la soare în orele de vârf (10:00-16:00) sunt esențiale.
- Dacă melasmă extrafacială, protejează-te cu îmbrăcăminte UPF 50+.
- Urmărește indicele UV pentru a fi informat corect despre intensitatea radiațiilor ultraviolete. Există aplicații mobile speciale pentru vreme și sănătatea pielii (UVLens , Weather Liven , QSun – Sun Safety ). Există de asemenea, dispozitive inteligente ce se pot conecta telefonului mobil sau ceasului, precum Sun Index™, care monitorizează expunerea la razele UV și te ajută să îți adaptezi comportamentul la soare (un instrument util inclusiv în gestionarea afecțiunilor fotosensibile precum melasma).
Expunerea la radiații ultraviolete, dar și la lumină vizibilă căldură și lumin albastră, joacă un rol central în declanșarea și agravarea acestei afecțiuni pigmentare. De aceea, în tratamentul pentru melasmă, este importantă alegerea unui fotoprotector cu spectru larg, care să conțină filtre și ingrediente care protejează și împotriva luminii vizibile.
Mai multe studii au documentat și demonstrat rolul luminii vizibile în inducerea pigmentării pielii la persoanele cu melasmă. Cremele de protecție solară cu spectru larg și filtre minerale (pe bază de oxid de zinc și dioxid de titan) nu oferă protecție optimă împotriva luminii vizibile și a luminii albastre generate de dispozitivele cu ecran.
Cele mai eficiente produse împotriva luminii vizibile conțin oxid de fier în concentrații mai mari de 3%. Oxidul de fier este principalul pigment folosit în cremele colorate cu SPF, dar și în produsele cosmetice colorate (UpToDate). Deci, pentru o protecție eficientă împotriva luminii vizibile, în special la persoanele cu fototipurile cu predispoziție la hiperpigmentare, se recomandă utilizarea fotoprotectorilor colorați, care conțin pigmenți de oxid de fier. Aceștia acționează ca un scut fizic împotriva luminii vizibile și contribuie, totodată, la uniformizarea nuanței tenului.
Tratamentul pentru Melasmă
Nu există un tratament standard valabil pentru toate cazurile de melasmă. Abordarea terapeutică este individualizată și urmărește în primul rând identificarea și evitarea factorilor declanșatori, precum și pe respectarea unui plan de tratament de lungă durată, bazat pe prevenție.
În tratamentul pentru melasmă este esențială evaluarea atentă a tuturor elementelor care pot declanșa sau agrava afecțiunea.
O importanță deosebită în declanșarea hiperpigmentării, o au anticoncepționalele orale și alte terapii hormonale, medicamentele fotosensibilizante sau anticonvulsivante, precum și produsele cosmetice.
Se recomandă o evaluare a pastilelor contraceptive utilizate, dacă este posibil înlocuirea lor cu alte metode, iar în cazul produselor cosmetice, evitarea celor parfumate sau iritante. Dacă aveți melasmă, verificați întotdeauna ingredientele în site-uri de încredere precum INCIdecoder, CosDNA sau Cosmetics Europe.
O evaluare a melasmei în funcție de localizarea hiperpigmentării în straturile pielii (epidermală, dermală și mixtă) va determina stabilirea tratamentului și, în oarecare măsură, va prezice chiar și rezultatele. S-a demonstrat în mod constant că pigmentul situat în al doilea strat al pielii este mai dificil de tratat, având o rată mai mare de recidivă.
- Formele de melasmă limitate la stratul superficial al pielii, pot fi tratate eficient prin aplicarea locală a substanțelor de depigmentare, fie ca monoterapie, fie în combinații de substanțe active. Chiar dacă hiperpigmentarea este extinsă și aspectul inestetic poate fi deranjant, pigmentul localizat în straturile superficiale ale pielii răspunde adesea foarte bine la tratamentele depigmentante.
- În cazurile în care pigmentul este situat în al doilea strat al pielii sau în melasma refractară la tratamentele locale, se apelează în completarea tratamentului local la tratament sitemic (oral) sau proceduri precum peelingurile chimice, terapiile laser, microneedlingul, PRP (terapia cu plasmă proprie), radiofrecvență fracționată sau combinații ale acestora.
Tratamentul Local al Melasmei
În formele ușoare de melasmă, tratamentul poate consta în aplicarea locală a unor produse depigmentante. Acestea conțin ingrediente active care reduc producția de melanină, calmează inflamația și combat stresul oxidativ, contribuind la estomparea petelor pigmentare și la uniformizarea nuanței pielii. Tratamentul este personalizat în funcție de fototipul cutanat, profunzimea pigmentului și particularitățile fiecărui pacient.
Pentru diminuarea hiperpigmentării sunt folosite creme, loțiuni sau seruri ce conțin hidrochinonă sau alte substanțe active non-hidrochinonice, ce acționează în mod similar sau complementar pentru a combate hiperpigmentarea:
- Acid azelaic, acid kojic, arbutin/alpha-arbutin – inhibă tirozinaza (enzimă esențială în procesul de producție a melaninei) și reduc activitatea melaninică
- Acid tranexamic, cysteamine – inhibă sinteza melaninei prin mecanisme diferite și sunt bine tolerate
- Niacinamidă, vitamina C, retinoizi – îmbunătățesc reînnoirea celulară și grăbesc astfel eliminarea pigmentului și diminuează formarea sau transferul melaninei
- 4-butylresorcinol – inhibitor extrem de puternic al tirozinazei, cu eficiență superioară față de multe agenți tradiționali .
- Thiamidol – inhibă în mod țintit tirozinaza umană, reducând producția excesivă de melanină și contribuind la estomparea petelor pigmentare.
Hidrochinona
Este principala substanță cu rol de depigmentare folosită în tratamentul pentru melasmă, singură sau combinată cu alte produse sau terapii. Este considerată printre cele mai eficiente substanțe în inhibarea tirozinazei și reducerea rapidă a melaninei, de cele mai multe ori în concentrații de 2–4% sub forma combinată.
- Hidrochinona inhibă tirozinaza, enzima cheie implicată în sinteza melaninei și reduce numărul melanocitelor active din piele.
- Tratamentul pentru melasmă cu hidrochinonă se recomandă să fie inițiat în anotimpul rece. Hidrochinona trebuie aplicată pe zonele afectate zilnic timp de până la patru luni, câteodată și până la șase luni. Urmează apoi un tratament de întreținere cu aplicare 1 dată sau de 2 ori pe săptămână (în funcție de toleranța pielii). De ce este nevoie de tratamentul de întreținere? Pentru că, din păcate, pigmentarea revine, de regulă, la normal după întreruperea aplicării produsului.
- În multe cazuri, o schemă de tratament rotativă – care alternează perioade de aplicare cu hidrochinonă și cu alți agenți de depigmentare non-hidrochinonici – pare să ofere rezultate mai bune.
- Conform studiilor efectuate, s-au obținut rezultate superioare aplicând un tratament combinat: fluocinolon – hidrochinonă – tretinoin, în comparație cu tratamentele în care s-a utilizat doar hidrochinona sau o combinație hidrochinonă- fluocinolon ori hidrochinonă-tretinoin.
Contraindicații pentru tratamentul cu hidrochinonă
- Tratamentul pentru melasmă cu hidrochinonă este contraindicat în cazul femeilor gravide și care alăptează.
- Contarindicat persoanelor cu alergie la hidrochinonă.
Efecte adverse în tratamentul pentru melasmă cu hidrochinonă
Deși tratamentul local cu hidrochinonă este în general foarte bine tolerat, pot apărea efecte adverse acute sau cronice. În general, efectele adverse în tratamentul cu hidrochinonă sunt legate de concentrația substanței și de durata tratamentului.
- Efecte adverse acute: cel mai frecvent, se poate produce iritația pielii, dermatită alergică de contact, hiperpigmentare postinflamatorie sau decolorarea pielii. În cazul utilizării tratamentului combinat fluocinolon – hidrochinonă – tretinoin, se pot produce înroșirea și descuamări ale pielii.
- Efecte adverse cronice asociate cu utilizarea hidrochinonei sunt decolorarea unghiilor și rar, apariția ocronozei exogene. Ocronoza exogenă poate să apară mai ales în cazul pielii mai închisă la culoare, datorită utilizării hidrochinonei în concentrații mari pentru o perioadă lungă de timp. Se caracterizează printr-o colorarea albăstrui cenușie și persistentă a pielii.
Acidul Azelaic
Folosit inițial în tratamentul acneei, acidul azelaic este utilizat în tratamentul pentru melasmă datorită capacității acestuia de a interveni în dezvoltarea pigmentului. Acționează în mod similar hidrochinonei, prin inhibarea enzimei tirozinaza, principala enzimă ce intervine în procesul de sintetizare a melaninei.
Acidul azelaic este unul dintre puținii agenți de depigmentare care pot fi folosiți, dacă este necesar, pentru tratarea melasmei în timpul sarcinii.
- Depigmentarea pielii obținută prin utilizarea acidului azelaic apare de obicei în decurs de una până la două luni.
- Acidul azelaic 20% este o alternativă pentru hidrochinona 4% si are efecte superioare hidrochinonei 2%.
- Posibile efecte secundare: apariția pruritului, senzație de arsură, furnicături sau usturime. Mai rar, pot apărea eritem, uscăciune, erupții cutanate, descuamare, iritație sau dermatită.
Acidul Kojic
Acidul kojic poate fi obținut pe cale sintetică sau natural, produs de anumite specii fungice din genurile Acetobacter, Aspergillus și Penicillium. Acționează prin inhibarea producției de tirozinază și are, de asemenea, un puternic efect antioxidant. Utilizat adesea ca terapie alternativă sau complementară, poate fi iritant pentru piele. Acidul kojic este folosit în concentrații cuprinse între 1% și 4%.
- Atunci când este utilizat ca monoterapie, pare a fi mai puțin eficient decât hidrochinona.
- Pacienții care nu tolerează hidrochinona pot lua în considerare utilizarea acidului kojic.
Niacinamida
Niacinamida este forma activă fiziologic a niacinei sau a vitaminei B3 și este folosită de asemenea, în tratamentul pentru melasmă.
- Melanocitele produc pigmentul în niște organite celulare specializate numite melanozomi și le transferă către celulele de la suprafața pielii (keratinocite). Niacinamida interferează cu acest transfer. Prin reducerea cantității de pigment care ajunge la keratinocite, petele de melasmă devin mai puțin vizibile și nuanța pielii se uniformizează.
- De asemenea, niacinamida are efect antiinflamator.
- Îmbunătățește funcția de bariera de protecție a pielii. O piele cu bariera compromisă poate fi mai sensibilă la iritanți și la factori de mediu (inclusiv soarele) care pot agrava melasma.
Retinoizii
Retinoizii, precum tretinoinul, au fost inițial utilizați în combinație cu hidrochinona ca agenți de potențare a penetrării acesteia, dar ulterior s-a constatat că au și un efect propriu asupra melanogenezei.
În tratamentul pentru melasmă, tretinoinul, un derivat al vitaminei A, ajută la estomparea petelor pigmentare prin două mecanisme principale:
Stimulează formarea de celule noi epidermice – adică accelerează procesul prin care celulele pielii noi se formează în stratul de bază al epidermului și urcă spre suprafața pielii. Cu cât acest proces este mai activ, cu atât celulele pigmentate de la suprafață sunt eliminate mai repede.
- Blochează activitatea tirozinazei (enzima responsabilă de producția de melanină).
Crește turnoverul epidermic – Turnoverul celular reprezintă procesul natural de reînnoire a pielii, prin care celulele noi produse în straturile profunde ale epidermului înlocuiesc treptat celulele vechi de la suprafață. Acest proces contribuie și la eliminarea progresivă a melaninei acumulate în piele. Astfel, se reduce timpul de „interacțiune” dintre keratinocite (celulele de la suprafață) și melanocite (celulele care produc pigmentul). Cu cât acest timp este mai scurt, cu atât se diminuează riscul ca pigmentul să fie transferat și acumulat în exces în epiderm.
- Retinoizii cresc permeabilitatea epidermului, facilitând pătrunderea altor substanțe active adjuvante.
- Contraindicați pentru gravide sau femeile ce încearcă să rămână însărcinate (consultați ghidurile oficiale ale ANM) .
- Rezultatele se obțin mai lent decât în cazul hidrochinonei, îmbunătățirea se obține după aproximativ 6 luni sau mai mult.
- Datorită capacității tretinoinului de a potența eficiența altor terapii, au fost promovate combinații între tretinoin și hidrochinonă, cu sau fără corticosteroizi.
- Principalul efect advers al tretinoinului este iritația ușoară a pielii, în special la concentrații mai mari, care sunt mai eficiente. De asemenea, pot apărea fotosensibilitate temporară, senzația de arsură sau înțepături, uscăciunea, descuamare, și, rar, hiperpigmentare.
- Crema de protecție solară SPF 50+ este obligatorie.
Corticosteroizii
Hipopigmentarea (decolorarea) reversibilă a pielii normale este un efect secundar bine cunoscut al aplicării prelungite de corticosteroizi topici puternici.
În tratamentul pentru melasmă, corticosteroizii topici sunt adesea utilizați în combinații pentru a obține efecte sinergice și pentru a reduce iritația provocată de alte substanțe, cum ar fi tretinoinul. Diferite combinații cu hidrochinonă și acid retinoic au oferit rezultate bune în studiile clinice.
Nu sunt recomandați în monoterapie din cauza frecvenței ridicate a efectelor adverse, care pot fi: iritație, dermatită asemănătoare rozaceei, atrofie cutanată, telangiectazii (capilare vizibile și hipertricoză (creșterea excesivă a părului).
Acidul glicolic
În tratamentul pentru melasmă, acidul glicolic se utilizează în combinație cu alți agenți depigmentanți în concentrații de 5–10%, pentru proprietățile sale de iluminare a pielii.
Mecanismul său de acțiune ar putea fi legat de remodelarea epidermului și accelerarea descuamării (exfolierii), ceea ce duce la o eliminare rapidă a pigmentului din zonele pigmentate. De asemenea, acidul glicolic reduce direct formarea de melanină în melanocite prin inhibarea tirozinazei.
Un studiu clinic a demonstrat că o formulă ce conține 10% acid glicolic și 4% hidrochinonă a avut o eficiență clinică bună în tratamentul melasmei. Un efect advers frecvent este iritația, care se ameliorează prin întreruperea temporară a aplicării și folosirea de emoliente.
Arbutin
Arbutinul, un derivat al hidrochinonei, este un compus natural de origine vegetală utilizat cu succes în tratarea tulburărilor de hiperpigmentare, deci și în tratamentul pentru melasmă.
În organism, arbutinul este hidrolizat, ceea ce duce la eliberarea controlată a hidrochinonei. Arbutinul acționează prin inhibarea tirozinazei, reducând astfel formarea melaninei. De asemenea, microflora normală a pielii poate hidroliza arbutinul, iar hidrochinona rezultată are o activitate antioxidantă și o capacitate de inhibare a tirozinazei mai mare decât arbutinul în sine.
Acidul Ascorbic (Vitamina C)
Vitamina C s-a dovedit capabilă să reducă sinteza melaninei prin inhibarea melanogenezei, Se consideră că acest efect se datorează capacității sale de a interfera cu activitatea tirozinazei, enzima-cheie care controlează viteza procesului de producere a melaninei.
În tratamentul pentru melasmă, acidul ascorbic (vitamina C) ajută la iluminarea pielii prin două mecanisme principale:
- Neutralizează radicalii liberi care pot stimula pigmentarea. Blochează parțial absorbția razelor UV, oferind un efect de protecție suplimentar pentru piele.
- Reduce producția de melanină, oprind un pas important din procesul prin care pielea se colorează în exces
Acidul ascorbic poate avea un rol important în tratamentul melasmei datorită siguranței crescute de utilizare – practic lipsit de efecte adverse – și poate fi utilizat atât ca monoterapie, cât și în combinație cu alte tratamente.
Fosfatul de magneziu al acidului ascorbic (MAP), este o formă stabilă a vitaminei C, des întâlnită în produsele cosmetice. MAP oferă protecție împotriva radiațiilor UVB și inhibă melanogeneza.
Acidul Tranexamic aplicat topic
Este un derivat sintetic al aminoacidului lisină, utilizat în principal ca medicament antihemoragic, care combate și previne sângerările excesive.
În tratamentul pentru melasmă, studiile au arătat că acidul tranexamic are și capacitatea de a suprima formarea melaninei, astfel încât poate fi folosit cu succes în această afecțiune dermatologică în care apare hiperpigmentarea.
Aplicarea topică a acidului tranexamic în concentrație de 2%, timp de 12 săptămâni, a demonstrat rezultate clinice favorabile în reducerea hiperpigmentării în melasma ușoară. De asemenea, un alt studiu a arătat că utilizarea acidului tranexamic 10% în asociere cu microneedling a determinat o ameliorare semnificativă atât a pigmentării, cât și a texturii pielii.
Tratamente locale combinate pentru melasmă
Pentru că substanțele active aplicate local pe piele acționează în diferite faze ale melanogenezei, tratamentele combinate au o eficiență superioară. În plus, unele substanțe pot reduce efectele adverse ale altora: de exemplu, corticosteroizii pot diminua iritațiile provocate de hidrochinonă sau retinoizi, în timp ce retinoizii pot preveni atrofia pielii indusă de corticosteroizi.
În tratamentul pentru melasmă, cea mai cunoscută și studiată combinație este tripla combinație: hidrochinonă, acid retinoic și corticosteroid. Formula originală propusă conținea 5% hidrochinonă, 0,1% tretinoin și 0,1% dexametazonă, fiind eficientă în tratarea melasmei, pistruilor și hiperpigmentării postinflamatorii. Pentru a reduce iritațiile, formula a fost adaptată (hidrochinonă 4%, tretinoin 0,05%, fluocinolon acetonid 0,01%) și s-a dovedit eficientă și în studii pe termen lung (National Library of Medicine).
Remedii naturale în tratamentul pentru melasmă
Deși tratamentele dermatologice clasice rămân esențiale în gestionarea melasmei, tot mai multe persoane caută și soluții naturale, bazate pe ingrediente din plante, cu potențial depigmentant și efecte blânde asupra pielii.
1. Aloe vera
În tratamentul pentru melasmă, aplicarea topică a gelului de aloe vera, sub formă liposomală, a demonstrat o ameliorare a melasmei în timpul sarcinii.
2. Extractului de Polypodium leucotomos
Utilizarea extractului de Polypodium leucotomos a fost evaluată în ultimii ani. Este un extract dintr-o ferigă sud-americană, care s-a dovedit că poate crește rezistența pielii la razele UV. Deși unele studii au arătat că folosirea extractului PLE , protecția solară și utilizare de hidrochinonă pot îmbunătăți aspectul pielii afectată de melasmă, datele existente sunt încă limitate. Sunt necesare studii suplimentare, pentru a confirma eficiența și siguranța acestei abordări terapeutice în tratamentul pentru melasmă.
3. Proantocianidine
S-a sugerat, de asemenea, că administrarea orală de proantocianidine (o clasă de flavonoli, substanțe naturale cu proprietăți antioxidante) poate reduce semnificativ hiperpigmentarea.
În prezent, mecanismul acestui tip de tratament nu este complet înțeles. Sunt necesare studii suplimentare înainte ca această metodă să poată fi considerată eficientă în tratamentul pentru melasmă. Un beneficiu important al acestei abordări este faptul că proantocianidinele reprezintă o metodă naturală de tratament, fiind o alternativă sigură pentru pacienții care prezintă reacții adverse la tratamentele locale.
4. Multe plante cu potențial depigmentant
Studii științifice recente (până în 2024) indică efecte promițătoare în tratamentul pentru melasmă, ale unor extracte precum licorice, rubarbă, pătrunjel, semințe de pepene și năut, dar susțin că dovezile sunt limitate și nu au fost reproduse în studii mari (dermatologytimes.com).
Dintre acestea, cele mai studiate au fost licorice și pătrunjelul. Mai multe studii au confirmat efectul antipigmentar al pătrunjelului. De fapt, un studiu a demonstrat că pătrunjelul are un efect terapeutic în tratamentul pentru melasmă, comparabil cu hidrochinona (dermatologytimes.com).
Licorice (lemnul-dulce) este una dintre cele mai studiate plante în acest context. Efectele sale de depigmentare și antioxidante au fost confirmate de numeroase cercetări, două dintre ele arătând că eficiența sa este superioară unui placebo. Datorită compusului flavonoid glabridina, licorice poate reduce activitatea melanocitelor și producția de melanină, contribuind astfel la diminuarea pigmentării.
4. Condimente și alimente: turmeric, roșii, linte
Evidențe reduse sugerează efect parțial de estompare a petelor melasmei cu utilizarea turmeric + lapte, pastă de roșii, pastă de linte roșie. Totuși, lipsa studiilor stabile limitează recomandarea lor în tratamentul pentru melasmă.
Roșiile au demonstrat și ele rezultate promițătoare, mai ales atunci când au fost utilizate ca tratament adjuvant. Pacienții care au luat suplimente cu extract de licopen (derivat din roșii), în combinație cu tratamentul standard cu hidrochinonă 4%, au prezentat o îmbunătățire mai mare în atenuarea melasmei.
Un alt studiu a constatat că aplicarea topică de extract de tărâțe de orez în concentrație de 3,45%, împreună cu extract de roșii, a îmbunătățit aspectul neuniform al pielii cauzat de melasmă și a redus scorul MASI.
Administrat ca supliment oral alături de tratamentul topic convențional, pycnogenolul, un extract din scoarță de pin, a redus severitatea melasmei — efect atribuit proprietăților antioxidante demonstrate ale acestui compus vegetal în tratamentul pentru melasmă. (dermatologytimes.com).
5. Sucul de lămâie și oțetul de mere în tratamentul pentru melasmă
Cunoscute ca remedii populare, sucul de lămâie și oțetul de mere nu sunt recomandate pentru tratamentul pentru melasmă, în special dacă pielea este sensibilizată hormonal.
Aceste ingrediente sunt foarte acide și pot irita pielea. Iritația pielii poate agrava melasma, ducând în cele din urmă la închiderea la culoare a petelor pe care încercai, de fapt, să le estompezi.
Lămâia este o sursă bună de vitamina C și are proprietăți antioxidante dar aplicarea directă pe piele are efecte nedorite. Motivul? Lămâia conține compuși fotosensibilizanți – adică substanțe care, în contact cu lumina, pot declanșa reacții chimice care cresc sensibilitatea pielii la razele solare, favorizând astfel arsurile și pigmentarea.
Chiar dacă ingredientele naturale și pe bază de plante au câștigat popularitate în rândul produselor pentru depigmentare, trebuie utilizate cu precauție, mai ales în lipsa recomandării unui specialist, deoarece pot provoca reacții adverse sau agrava hiperpigmentarea.
În plus, studiile riguroase lipsesc în cazul multora dintre ele, iar efectul obținut prin utilizarea acestor produse nu se compară cu rezultatele tratamentelor farmacologice sau procedurale recomandate de dermatolog.
Cazurile de melasmă care nu răspund la tratamentele aplicate local sau cele în care pigmentul este localizat preponderent în stratul profund al pielii, sunt gestionate prin intervenții terapeutice complementare, menite să pătrundă mai adânc și să susțină efectul tratamentului topic.
Cele două strategii terapeutice de tratare a melasmei acționează sinergic pentru a maximiza eficiența: tratamentele topice vizează pigmentul situat la suprafața pielii, în timp ce terapiile complementare acționează în profunzime, asupra depozitelor pigmentare mai greu accesibile. Despre terapiile complementare puteți citi în partea a doua a articolului „Tratamentul pentru Melasmă: Soluții Eficiente pentru Piele Fără Pete (partea 2)„.
Bibliografie:
- National Library of Medicine – J Cosmet Dermatology – Clinical Trials Conducted on Herbal Remedies for the Treatment of Melasma: A Scoping Review
- Journal of Drug in Dermatology – Therapeutic Insights in Melasma and Hyperpigmentation Management
- National Library of Medicine – Melasma: The need for tailored photoprotection to improve clinical outcomes
- Indian Journal of Dermatology – Topical treatment of Melasma
Cuprins
- 1
- 2 Tratamentul pentru Melasmă: Soluții Eficiente pentru Piele Fără Pete
- 3 Fotoprotecția în tratamentul pentru melasmă
- 4 Tratamentul pentru Melasmă
- 5 Tratamentul Local al Melasmei
- 6 Tratamente locale combinate pentru melasmă
- 7 Remedii naturale în tratamentul pentru melasmă






