colecalciferol

Vitamina D: rolul și importanța ei în organism

Cine nu a auzit de vitamina D? Vitamina D a devenit cunoscută mai ales pentru rolul său în sănătatea oaselor, însă importanța ei depășește cu mult prevenirea rahitismului.

Vitamina D este esențială pentru buna funcționare a organismului, având un rol esențial în absorbția calciului și fosforului, menținerea sănătății oaselor și mușchilor, precum și în reglarea imunității, metabolismului energetic și chiar a echilibrului glicemiei.

Un nivel optim al acestei vitamine contribuie la:

  • fortificarea scheletului și prevenirea osteoporozei
  • susținerea funcției musculare și a performanței fizice
  • echilibrarea metabolismului glucidic și sensibilității la insulină
  • reducerea inflamației cronice și protecția cardiovasculară.

Pe de altă parte, deficitul de vitamină D poate duce la oboseală, slăbiciune musculară, fragilitate osoasă și dereglări metabolice.

Ce puteți afla din acest articol: 

  • Ce este vitamina D
  • Surse și modul în care obținem această vitamină
  • Transformarea vitaminei D în organism
  • Consecințele carenței de vitamină D
  • Intoxicația cu vitamină D

Ce este vitamina D

Vitamina D (cunoscută și sub denumirea generică de calciferol) este o vitamină liposolubilă prezentă în unele alimente, adăugată suplimentar în altele și de cele mai multe ori disponibilă sub formă de suplimente alimentare. De asemenea este produsă de organismul nostru sub acțiunea razelor ultraviolete care declanșează sinteza acesteia la nivelul pielii.

Această vitamină există în organism sub două forme principale: vitamina D₂ (ergocalciferol) și vitamina D₃ (colecalciferol).

Ambele forme sunt clasificate ca „vitamina D”, însă prezintă câteva diferențe :

  • Originea și sursele: D₃ se găsește în produsele de origine animală (de exemplu în pește gras, ulei de ficat de pește, ouă) și este forma pe care organismul uman o sintetizează în piele sub acțiunea luminii solare (health.clevelandclinic.org). În schimb, D₂ provine din surse vegetale și fungice – de exemplu, anumite ciuperci expuse deliberat la ultraviolete conțin predominant D₂ – și este folosită la fortificarea unor alimente și în suplimente vegane.
  • Eficiența în creșterea nivelului de vit D circulantă: Deși se absorb similar, D₃ este considerată mai eficientă decât D₂ în ceea ce privește creșterea concentrației serice de vit D. Analizele comparative ale studiilor au demonstrat că suplimentarea cu D₃ determină o creștere mai mare și mai susținută a vitaminei D serice decât suplimentarea echivalentă cu D₂(sciencedirect.com).

 

vitamina D

Rolul vitaminei D:

  1. Favorizează absorbția calciului la nivel intestinal
  2. Menține concentrațiile adecvate de calciu și fosfați în sânge pentru a permite mineralizarea normală a oaselor și pentru a preveni tetania hipocalcemică (contracții musculare involuntare, care duc la crampe și spasme).
  3. Este esențială pentru creșterea osoasă și remodelarea oaselor. În lipsa ei, oasele pot deveni subțiri, fragile sau deformate.
  4. Aportul adecvat de vitamină D previne rahitismul la copii și osteomalacia la adulți și osteoporoza la adulții în vârstă.
  5. Stimulează productia de cathelicidin, un agent antiinfectios capabil sa distruga in special Mycobacterium tuberculosis;
  6. Reducerea inflamației, precum și reglarea unor procese precum creșterea celulară și metabolismul glucozei.
  7. Inhiba proliferarea keratinocitelor (celulele pielii ce produc keratina ) si fibroblastelor (celule cu rol în vindecarea leziunilor).
  8. Crește capacitatea de contracție a mușchiului cardiac.
  9. Inhibă producția de renină, enzimă secretată de rinichi cu rol în reglarea tensiunii arteriale și metabolismul fluidelor în organism.
  10. Inhibă angiogeneza (formarea de noi vase de sânge), rol deosebit de important în prevenția cancerului.
  11. Studii realizate până în prezent sugerează o legătură între deficiența de vitamină D și rezistența la insulină (Jurnalul Român de Medicină).
  12. Multe gene care codifică proteine implicate în proliferarea, diferențierea și moartea celulară sunt parțial modulate de această vitamină (National Institutes of Health).

Surse și modul în care obținem vitamina D

Vitamina D o putem obține din surse naturale, din alimente îmbogățite cu această vitamină, suplimente și prin sinteză cutanată în urma expunerii pielii la radiațiile ultraviolete B (UVB) din lumina solară. :

  • Sursele naturale de vitamină D sunt puține: carnea peștelui gras (somon, ton, macrou, sardine) ficatul de pește, gălbenușul de ou, anumite tipuri de ciuperci.
  • Produse sunt îmbogățite cu vitamină D (de exemplu, laptele)
  • Endogen: Spre deosebire de alte vitamine, organismul nostru o poate produce endogen, adică prin expunerea pielii la lumina solară se declanșează sinteza vitaminei D₃ (colecalciferol). Despre sinteza vitaminei D la nivelul pielii sub acțiunea razelor solare, vă invităm să parcurgeți articolul „Vitamina D și expunerea la soare: cât, cum și când? „.

surse de vitamina D

Vitamina D nu este o substanță unică, ci un grup de compuși înrudiți (secosteroizi) cu structură similară. Dincolo de formele binecunoscute D₂ (ergocalciferol) și D₃ (colecalciferol), au fost identificate în total cinci forme distincte, denumite D₁, D₂, D₃, D₄ și D₅. În comparație cu D₂ și D₃, celelalte tipuri de vitamină D au o importanță clinică și biologică mult mai mică.

  • Vitaminele D₁, D₄ și D₅ sunt forme mai puțin cunoscute. De exemplu, D₁ a fost inițial considerată o formă separată de vit D, însă s-a dovedit ulterior că reprezenta un amestec de vitamina D₂ și un compus numit lumisterol.
  • Vitaminele  D₄ și D₅ au o eficacitate biologică mult mai redusă, de exemplu, s-a raportat că D₄ are aproximativ 75% din activitatea antirahitică a vitaminei D₃, pe când D₅ are doar aproximativ 2% (ChemicalBook.com).

În organismul uman cele mai importante forme sunt D₃ și D₂, acestea fiind direct implicate în menținerea nivelurilor optime ale acestei vitamine și în prevenirea tulburărilor de mineralizare osoasă (rahitism, osteomalacie).

Transformarea vitaminei D în organism

Indiferent de sursa prin care a fost obținută, naturală, din produse îmbogățite sau expunere solară, vitamina D este biologic inactivă și trebuie să treacă prin două procese de activare, la nivelul ficatului și rinichilor.

Vitamina D₃ produsă în piele din 7-dehidrocolesterol (provitamina D₃), precum și D₂ sau D₃ obținută din dietă sau suplimente, sunt transportate la ficat unde are loc primul proces de activare.

  1. La nivelul ficatului, este transformată in calcidiol (sau calcifediol), forma circulantă principală a acestei vitamine, importantă deoarece este idicatorul principal al statusului vitaminei D în organism. Calcidiolul reprezintă forma de depozit și transport a acestei vitamine în organism. Conversia totală a unui aport zilnic de vitamină D₃ în calcidiol, se realizează în aproximativ 7zile. Un nivel adecvat de calcidiol arată că organismul are rezerva necesară pentru a produce hormonul activ, în timp ce un nivel scăzut indică deficiență de vitamină D, chiar dacă temporar, mecanismele compensatorii mențin calcitriolul aproape normal.
  2. A doua transformare a vitaminei D circulante (calcidiol) are loc la nivelul rinichilor, unde se generează calcitriol, forma hormonal activă a vitaminei D. Producția renală de calcitriol este stimulată de hormonul paratiroidian (în condiții de hipocalcemie) și inhibată de factori precum hipercalcemia sau hiperfosfatemia.

vitamina D

 

După sinteza în rinichi, calcitriolul este eliberat în circulație, pentru a-și exercita efectele hormonale la distanță. Deși cantitatea de calcitriol din circulație este de 1000 de ori mai mică decât cea a calcidiolului, acest metabolit are o importanță biologică mare. Principala acțiune clasică a calcitriolului este reglarea metabolismului calciului și fosforului.

Consecințele carenței de vitamina D

Deficitul de vitamină D poate apărea ca urmare a unui aport scăzut, a expunerii reduse la soare, a unei dereglări a metabolismului hepatic sau a unei sinteze endogene diminuate (prin reducerea transformării vitaminei D în ficat sau rinichi). Deficitul poate apărea și în condițiile unui aport adecvat, dacă există malabsorbție intestinală a vitaminei D, așa cum se întâmplă în boala celiacă, în intervențiile chirurgicale ce presupun îndepărtarea unei părți a stomacului sau intestinului.

Consecințele carenței de vitamină D sunt cel mai intens evidențiate în metabolismului calciului, fosforului și oaselor, pentru că cea mai importantă acțiune biologică a vitaminei D este de a facilita la nivelul intestinului absorbția calciului și fosforului, contribuind astfel la mineralizarea osoasă.

Carența interferează cu aceste procese, cauzând uneori hipocalcemie și hipofosfatemie.

  • O formă specială de deficit este rezistența ereditară la vitamina D (HVDRR – Hereditary Vitamin D-Resistant Rickets). Cunoscută sub denumirea de rahitism dependent de vit D de tip 2, este o tulburare genetică rară, caracterizată prin rezistență a țesuturilor la calcitriol (forma activă a vitaminei D). Cei afectați prezintă rahitism sever, hipocalcemie și niveluri crescute de calcitriol. În prezent există în derulare studii despre rezistența la vitamină D ca posibilă cauză a bolilor autoimune (National Library of Medicine).

doza de vitamina D

Simptomele deficienței de vitamina D includ, printre altele:

  • Dureri musculare, slabiciune musculara si dureri osoase la orice varsta.
  • Oase subtiri, fragile
  • Malformatii si deformari osoase (la copii si adolescenti)
  • Fracturi frecvente, la traumatisme minime (de exemplu, de sold, la varstnici sau femei la menopauza)
  • Parestezii ale buzelor, limbii si degetelor; spasm facial;

Deficitul de vit D cauzat de un aport redus, de o absorbție deficitară sau de o producție cutanată scăzută trebuie luat în considerare mai ales la următoarele categorii de persoane:

  • Adulții vârstnici — Producția cutanată a acestei vitamine și depozitele scad odată cu vârsta. Acest deficit este cel mai evidentă iarna. De asemenea, la această categorie de vârstă de multe ori și aportul alimentar este scăzut.
  • Persoane obeze – Au o predispoziție pentru deficitul de vit D pentru că depozitele de grăsime subcutanată sechestrează această vitamină subcutanat, astfel încât în circulație se eliberează o cantitate mai mică de D₃.
  • Copii – Carența poate apărea în anumite populații în funcție de sursele naturale și expunerea la soare.
  • Adulții sănătoși în sezonul rece – Conform studiilor, s-a constatat o deficiență a vitaminei D la adulții sănătoși, în special tineri, la sfârșitul sezonului rece.
  • Femei tratate pentru osteoporoză – Carența sau insuficiența este frecventă și la femeile aflate în postmenopauză, care urmează tratament pentru osteoporoză.
  • Persoanele cu boli cronice de rinichi sau cu arsuri extinse.

Excesul de vitamină D

În general, excesul de vitamină D (intoxicația cu vitamină D) apare în urma utilizării necorespunzătoare a suplimentelor de vitamină D. Aceasta poate surveni la persoanele care urmează diverse diete și consumă „megadoze” de suplimente alimentare sau în anumite boli în care se produc dereglări în metabolizarea  vitaminei D (boli granulomatoase, anumite tipuri de limfom, boli congenitale cum ar fi sindromul Williams–Beuren).

Doza la care vitamina D devine toxică nu este clar stabilită.

Intoxicația cu această vitamină a fost documentată la adulți care consumau peste 60.000 de unități internaționale pe zi.

Studiile au definit „nivelul maxim tolerabil de aport” (UL) pentru această vitamină ca fiind 100 micrograme (4000 unități internaționale) pe zi pentru adulții sănătoși și copiii cu vârste între 9 și 18 ani. Acesta este și nivelul maxim recomandat pentru femeile însărcinate și cele care alăptează. Pentru sugari și copiii sub 9 ani, nivelul maxim este mai mic.

doze calciu si vit D

Imagine preluată UpToDate

La nivel mondial, studiile privind rolul vitaminei D în organism au cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimele decenii, fiind susținute de organizații de cercetare precum GrassrootsHealth, care contribuie activ la educarea publicului și la transformarea datelor științifice în recomandări practice.

GrassrootsHealth este o organizație nonprofit dedicată cercetării și educației în domeniul sănătății publice, colaborând cu experți internaționali pentru a promova rolul esențial al vitaminei D în prevenția bolilor cronice.

Pentru a estima de câtă vitamină D ai nevoie în funcție de nivelul actual din sânge, stilul de viață și expunerea la soare, poți folosi acest instrument online creat de GrassrootsHealth: Calculator pentru necesarul de vitamina D.

Deși intoxicația cu vitamină D este rară, efectele asupra sănătății pot fi grave dacă nu este diagnosticată și tratată la timp. Simptomele acestei intoxicații pot fi:

  • greață sau vomă
  • slăbiciune musculară
  • oboseală și confuzie
  • deshidratare și pierderea apetitului
  • urinare frecventă
  • consum crescut de apă

Intoxicația cu doze extrem de crescute de vitamină D pot duce la insuficiență renală, tulburări de ritm cardiac și chiar moarte.

Vitamina D este esențială pentru sănătatea oaselor, funcționarea sistemului imunitar și multe alte procese vitale din organism. Deși o putem obține din alimente, suplimente și mai ales expunere la soare, menținerea unui nivel optim presupune echilibru.

Atât carența, cât și excesul acestei vitamine pot avea consecințe serioase, de la probleme la nivelul oaselor oaselor până la hipercalcemie severă. De aceea, este important ca administrarea suplimentelor să se facă la recomandarea medicului, pe baza analizelor de sânge.

Informarea corectă și monitorizarea atentă a nivelului vitaminei în organismul nostru, sunt esențiale pentru a profita în siguranță de beneficiile acesteia.

 

Bibliografie:

National Institutes of Health – Vitamin D

Romanian Journal of Medicine – Deficiența de vitamina D și rezistența la insulină

Webmd – What to Know About a Vitamin D Overdose

UpToDate – Overview of vitamin D

Science Direct – Comparison of the Effect of Daily Vitamin D2 and Vitamin D3 Supplementation on Serum 25-Hydroxyvitamin D Concentration (Total 25(OH)D, 25(OH)D2, and 25(OH)D3) and Importance of Body Mass Index: A Systematic Review and Meta-Analysis