Epilarea cu laser nu dă rezultate? Cauze și soluții
Epilarea cu laser este una dintre cele mai apreciate și solicitate proceduri estetice. Dar, sunt situații în care constatăm că epilarea cu laser nu dă rezultate. Deși este o metodă de epilare sigură și eficientă, în anumite cazuri rezultatele se obțin greu sau rezultatele obținute nu se mențin constant.
Motivele pentru care epilarea cu laser nu dă rezultate sau are rezultate slabe sunt diferite de la caz la caz. Unele sunt legate de caracteristicile firului de păr și de culoarea pielii, altele de zona tratată, iar eficiența poate fi influențată și de tipul de laser utilizat și de parametrii aleși pentru tratament.
Ceșterea părului nedorit a fost întotdeauna o provocare și un subiect de interes al cercetărilor științifice, fiind alocate resurse însemnate pentru rezolvarea îndepărtării definitive a acestuia. Epilarea cu dispozitive laser ((lasere cu alexandrit, diodă, neodim:YAG și rubin) și lumină intens pulsată (IPL) sunt cele mai apropiate de acest obiectiv, cele mai răspândite metode, dar totuși rezultatele nu sunt întotdeauna cele așteptate.
Literatura de specialitate descrie pacientul ideal pentru epilarea laser ca avand fire terminale groase si inchise la culoare, piele deschisa si status hormonal normal. Dar în practică aceste caracteristici nu au cum să fie întotdeauna reunite pentru că tipul și culoarea firelor de păr, culoarea pielii, statusul hormonal diferă de la o persoană la alta.
Factori care explică de ce epilarea cu laser nu dă rezulate
Există mai mulți factori care pot influența eficiența procedurii și care pot crea impresia că epilarea cu laser nu dă rezultate:
- Factori individuali ai pacientului: faza de creștere a firului de păr, culoarea și grosimea firului de păr, zona tratată, culoarea pielii (fototipul) și profilul hormonal.
- Factori care țin de aparatul laser și de tehnica de epilare: tipul aparatului laser, parametrii utilizați și tehnica de aplicare a tratamentului.
1. Faza de creștere a firului de păr
Pentru a înțelege de ce rezultatele epilării cu laser sunt diferite de la o persoană la alta și de ce uneori epilarea cu laser nu dă rezultate, este important să cunoaștem ciclul natural de creștere al firului de păr.
Firul de păr nu crește continuu, el trece printr-un ciclu de creștere care are mai multe etape de creștere, tranziție, repaus și eliminare. Firul propriu-zis se formează în foliculul pilos, la nivelul bulbului.
Oamenii au aproximativ cinci milioane de foliculi de păr. Părul ne face mai atrăgători, contribuie la aspectul și individualitatea noastră, dar are și un rol protector – ajută la protecția împotriva vântului și radiațiilor ultraviolete. Caracteristicile părului – culoarea, grosimea, textura, densitatea, distribuția – diferă de la o persoană la alta și contribuie la diversitatea trăsăturilor noastre.
Firul de păr este alcătuit dintr-o componentă vie și o componentă inertă (neviabilă). Partea vizibilă a părului, numită tijă, este alcătuită din celule keratinizate, fără activitate metabolică, în timp ce partea vie se află în profunzimea pielii, la nivelul foliculului pilos, unde au loc procesele care susțin formarea și creșterea firului de păr.
Foliculul de păr este structura din care crește firul de păr. Aici, celulele matricei se divid rapid, se diferențiază și produc keratină, formând treptat tija firului de păr, care este împinsă spre suprafața pielii. La baza foliculului există papila dermică, care un rol important în susținerea creșterii firului
Creșterea firului de păr se desfășoară în etape (faze) de creștere:
- Faza anagenă – faza de creștere activă: În această etapă, celulele de la baza firului de păr se înmulțesc activ și formează un fir nou. Firul de păr este pigmentat prin producerea de melanină. Durata fazei de creștere activă depinde foarte mult de zona corpului. De exemplu, în cazul părului de pe scalp faza de creștere activă poate dura mai mulți ani (aproximativ 2–6 ani, uneori 7 ani sau chiar mai mult), timp în care foliculul produce continuu firul de păr. În schimb, la nivelul brațelor, coapselor, sprâncenelor sau genelor, anagenul durează mult mai puțin, uneori doar săptămâni sau luni, astfel încât firele ating o lungime limitată înainte ca dezvoltarea lor să se oprească și să înceapă un nou ciclu.
- Faza catagenă – faza de tranziție. Creșterea părului se oprește, diviziunea celulară, foliculul se micșorează. Este o fază relativ scurtă, durează 3-4 săptămâni.
- Faza telogenă – faza de repaus. Foliculul este temporar inactv,firul de păr nu mai creștere, rămâne o perioadă în folicul după care este eliminat. După eliminarea firului de păr foliculul intră din nou în faza activă și începe să producă un fir nou.
Firele de păr din aceeași zonă corporală nu se află toate în aceeași fază de creștere. Unele sunt în faza activă de creștere, altele în catagen sau telogen. Dispozitivele laser acționează doar asupra firelor de păr aflate în faza activă, anagen.
Această acțiune selectivă se explică prin faptul că energia luminoasă emisă de laser este absorbită de melanina din firul de păr. În faza anagen, firul de păr este intens pigmentat, melanina absoarbe energia emisă de laser, o transformă în căldură iar căldura este transferată eficient către structurile foliculului pentru a le deteriora și a reduce capacitatea de a regenera firul de păr.
Aceasta este cauza pentru care în aceeași zonă epilată nu toate firele de păr sunt distruse și avem impresia că epilarea cu laser nu dă rezultate.
De aceea, o singură ședință de epilare cu laser nu poate trata eficient toate firele dintr-o zonă (în același timp pe corp, există doar 20-30% păr în faza anagenă). Ședințele sunt repetate pentru a surprinde, pe parcurs, alte fire atunci când acestea intră în faza anagenă. De aceea, pentru un protocol complet de epilare, este nevoie de aproximativ 6-8 ședințe.
2. Grosimea firului de păr
Un rezultat bun după epilarea cu laser se obține atunci când firul de păr conține o cantitate suficientă de melanină pentru a se distruge foliculul.
Părul terminal este mai pigmentat și mai gros, deci răspunde mai bine la tratamentul de epilare cu laser decât părul tip puf (tip vellus).
Dar, există dispozitive laser careacționează eficient și asupra firelor de păr subțiri, așa cum sunt laserele care dispun de mediul activ Alexandrite 755nm. La 755nm, lungime de undă emisă de laserul Alexandrite, capacitatea de absorbție a melaninei este de 3,4 ori mai mare decât la lungimea de undă de 1064nm. Un astfel de laser este Splendor X.
Ciclul de creștere a părului și factorii care-l pot influența – imagine adaptară după National Library of Medicine
3. Culoarea firului de păr
Părul mai închis la culoare este mai bogat în melanină, absoarbe mai eficient energia laserului, deci rezulatele epilării cu laser pot fi mai eficiente. Astfel, în cazul părului alb, gri sau deschis la culoare se poate să pară că epilarea cu laserul să nu dă rezultate. În acest caz, epilarea se realizează cu dispozitive care dau rezultate pentru acest tip de fire de păr.
4. Zona epilată
Proporția firelor aflate în diferitele faze și durata ciclului de creștere diferă în funcție de zona corporală. Acest lucru este valabil în special pentru zone precum buza superioară, unde cantitatea de pigment din firele de tip vellus (puf) este insuficientă pentru o absorbție eficientă a lungimii de undă a laserului.
Pentru aceste zone, pentru obținerea unor rezultate bune este necesară adaptarea tehnicii de epilare și alegerea unui dispozitiv laser potrivit caracteristicilor firului de păr. În cazul firelor de păr foarte fine și slab pigmentate, poate fi luată în considerare și electroepilarea, o metodă utilă pentru distrugerea individuală a firelor de păr, în special pe suprafețe mici.
5. Profilul hormonal
Dezechilibrele hormonale pot fi unul dintre motivele pentru care apare impresia ca epilarea cu laser nu da rezultate. Laserul poate actiona eficient asupra firelor groase si pigmentate existente in momentul tratamentului, dar nu elimina stimulul hormonal care poate determina activarea altor foliculi si aparitia unor noi fire de par.
În hiperandrogenism (nivel excesiv de hormoni masculini) și în sindromul ovarelor polichistice există o situație paradoxală. Firele fine se transformă datorită problemei hormonale, în fire groase și închise la culoare și răspund bine la epilarea laser. În același timp, stimulul hormonal continuă să acționeze asupra altor foliculi, determinând apariția de noi fire de păr și transformarea firelor fine în fire terminale (mai groase și mai închise la culoare).
Există și situații de creștere excesivă a părului fără un dezechilibru hormonal evident (hirsutism idiopatic). În acest caz, nivelurile hormonale pot fi normale, iar problema pare să fie legată de o sensibilitate mai mare a foliculilor la androgeni.
În contextul epilarii cu laser, aceasta diferenta este importanta deoarece, in hirsutismul idiopatic, in lipsa unei stimulari hormonale excesive persistente, rezultatele epilării cu laser sunt satisfăcătoare, astfel încât pot fi necesare mai putine sedinte decat in sindromul ovarelor polichistice.
In cazul hiperandrogenismului și al sindromului ovarelor polichistice, epilarea cu laser poate reduce eficient firele de păr existente, dar stimulul hormonal favorizează apariția unor noi fire. Din acest motiv, pot fi necesare mai multe ședințe de epilare, iar rezultatele pot fi dificil de menținut în timp. Atunci când există o probleme hormonală diagnosticată, tratamentul acesteia (stabilit de medic) poate fi asociat epilării cu laser pentru a limita apariția și regenerarea firelor de păr și pentru a îmbunătății menținerea rezultatelor.
6. Tipul de dispozitiv laser utilizat în procedura de epilare
Există mai multe tipuri de lasere utilizate pentru epilare, diferențiate în principal prin lungimea de undă a energiei luminoase emise. Cele mai cunoscute sunt laserul Alexandrite 755 nm, laserul diodă, de obicei în jurul valorii de 800-810 nm, laserul Nd:YAG 1064 nm și laserul Rubin 694 nm. Aceste lungimi de undă diferă prin gradul în care sunt absorbite de melanină și prin adâncimea de pătrundere în piele.
Pentru ca rezultatele epilării cu laser să fie cele așteptate, alegerea tipului de laser trebuie adaptată culorii și grosimii firului de păr, dar și fototipului pielii. De exemplu,
- laserul Alexandrite are o absorbție mai mare la nivelul melaninei și este utilizat în special pentru pielea mai deschisă
- laserul Nd:YAG, având o lungime de undă mai mare și o absorbție mai redusă în melanina epidermică, poate fi utilizat mai sigur pentru fototipurile mai închise
- platformele laser utilizează combinații de lungimi de undă – Primelase HR (810 nm, 940 nm) și 1060 ; Splendor X (755 nm și 1064 nm) pentru a adapta tratamentele la grosimea și culoarea părului și fenotipul pielii.
7. Tehnica folosită în epilarea laser
Rezulatele epilării cu laser depind nu doar de dispozitivul utilizat ci și de modul în care este efectuată procedura de epilare. Atunci când la nivelul pielii se livrează o cantitate insuficientă de energie, când durata impulsului nu este cea potrivită, mărimea spotului este necorespunzătoare sau impulsurile laser nu sunt aplicate uniform pe piele, rezultatele epilării cu laser pot să nu fie cele așteptate.
O tehnică potrivită în care parametrii sunt adaptați culorii și grosimii firului de păr, culorii pielii și zonei supuse tratamentului, sunt esențiale pentru eficiența acestei metode de epilare.
Ce faci când epilarea laser nu dă rezultate?
Faptul că rezultatele epilării cu laser nu sunt cele așteptate nu înseamnă neapărat că epilarea cu laser nu funcționează.
Atunci când rezultate sunt slabe sau apar mai greu decât era așteptat, în primul rând trebuie identificată cauza. Trebuie reevaluate caracteristicile firului de păr și ale pielii, zona tratată, etapa în care se află tratamentul, tipul de laser utilizat și parametrii aplicați.
În anumite situații, poate fi necesară și investigarea unei posibile cauze hormonale care ar putea să stimuleze creșterea firelor de păr.
Uneori este nevoie de revizuirea parametrilor, schimbarea tipului de laser, modificarea intervalului dintre ședințe. În cazul firelor foarte fine sau slab pigmentate, dacă laserul are o eficiență redusă și rezultatele epilării cu laser nu sunt cele așteptate, pot fi luate în considerare și alte metode, precum electroepilarea.
Epilarea progresiv definitivă cu laser
În epilarea cu laser se folosește de obicei termenul de epilare definitivă. Acest termen poate sugera că firele de păr sunt îndepărtate pentru totdeuna. In realitate este vorba de o reducere progresivă și de lungă durată a pilozității, care se obține pe parcursul mai multor ședințe. La fiecare ședință de tratament laserul acționează asupra firelor aflate în faza activă, astfel încât rezultatele epilării cu laser se obțin treptat.
Este important si ca asteptarile sa fie realiste. Chiar și după încheierea unui tratament de epilare cu rezultate bune, în timp pot reapărea unele fire de păr, de obicei mai puține, mai fine și mai deschise la culoare. Din acest motiv, sunt necesare ședințe de întreținere efectuate la anumite intervale de timp, în funcție de răspunsul individual la tratament.
Eficiența epilării cu laser nu depinde de un singur factor, ci de alegerea corectă a tehnologiei, adaptarea parametrilor și tehnicii epilării la particularitățile fiecărei persoane și, dacă este cazul, identificarea cauzelor care pot întreține creșterea părului.
Bibliografie:
- National Library of Medicine – Use of Simultaneous Emission of Nd:YAG and Alexandrite Lasers in BLEND Mode for Hair Removal and Permanent Hair Reduction
- National Library of Medicine – Diode Laser: Permanent hair “Reduction” Not “Removal”
- National Library of Medicine – Laser and photoepilation for unwanted hair growth
- National Library of Medicine –Integrative and Mechanistic Approach to the Hair Growth Cycle and Hair Loss
- National Library of Medicine – Physiology, Hair
- Dermnet.nz – Hair loss
- National Library of Medicine – Laser tratamenr in Hirsutism
- Endocrine.org – Hirsutism





